Târgul liceelor tehnologice din Capitală, organizat luni, 11 martie, a arătat ce percepție au elevii asupra vieții reale din țară. După Evaluarea Națională din iunie, unii dintre viitorii liceeni pot opta pentru școlile de meserii, doar că pretențiile lor salariale diferă de ce se oferă pe piața muncii.
Într-un reportaj realizat de Pro TV, elevii de clasa a VIII-a care au venit la acest târg al liceelor tehnologice au vorbit despre așteptările lor de la viață.
Au făcut doi sau trei ani de cursuri într-o școală de meserii, iar acum sunt prezenți la standurile acestui târg și stau de vorbă cu noua generație a învățământului profesional.
– Suntem tehnicieni în gastronomie.
– Ce sunteți?
– Tehnicieni industria alimentară.
– Tehnicieni.
– Da.
– Adică ce faceți?
– Gătim.
Dialogul între elevii de clasa a VIII-a și „tehnicienii în gastronomie” s-a axat, în primul rând, pe schimbul de informații legat de ce salarii oferă angajatorii.
– Cât câștigi tu?
– Păi, deocamdată, nu știu, pentru că de-abia m-am angajat, dar pe ospătărie se câștigă 3.800… chiar și mai mult, cu tot cu șpagă!
Târgul școlilor de meserii a reprezentat o bună șansă pentru elevii care sunt conștienți că nu fac față într-un liceu teoretic și vor să opteze spre a învăța o meserie.
Dintre cei prezenți la târg, și elevi cu rezultate mai slabe la simularea examenului de Evaluare Națională.
– 4,50 la Matematică și 6 la Română… Vreau să mă apuc de frizerie! Și fratele meu este frizer și de-asta…
– Cam cât câștigă?
– 2.000 – 3.000 de lei pe zi.
Unii știu deja unde vor să dea în vară.
– M-am gândit să mă duc la Dimitrie Cantemir. Este un liceu mai de mișcare…
– Cum?!?
– Mai de mișcare. Dar dacă pui burta pe carte, ieși și tu cu ceva!
Învățământul dual este foarte atractiv la momentul actual și pentru că oferă elevilor posibilitatea obținerii unor burse școlare – 600 de lei de la stat și încă 200 de lei de la firmele cu care unitatea are contract.
Prof. Mona Rudnic, inspector școlar înv. Tehnologic: „Există operatori care oferă 1.000 de lei pe lună! Există opțiunea continuării studiilor, obțin un certificat de nivel 3 care e valabil oriunde în Uniunea Europeană (…) Nu credeam că sunt atât de mulți copii… Vin și pentru aceste burse, este un adevăr. Dar, de ce să nu vină?!”.
În școlile profesionale, cursurile durează 3 ani, pe când la liceele tehnologice, patru ani.
Cum își văd elevii viitorul? „Este o cale și asta cu aviația, dar încă nu sunt decis ce să fac în continuare. Eu mă gândeam să am firma mea, ceva… Biznis, ceva”.
CITEȘTE ȘI: